Didascaliile sau notatiile autorului (indicatiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic care oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol, sprijinind jocul actorilor. Ele insotesc, de obicei, replicile personajelor sau apar la inceputul actelor / scenelor si contin informatii relevante, esentiale despre decor, scenografie, gesturi, mimica. Toate acestea au, de asemenea, un rol important in conturarea viziunii dramaturgului; trebuie "preluata", inteleasa de un regizor, cu scopul de a realiza spectacolul dramatic propriu-zis.

În fragmentul selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.

Textul dramatic selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor indicaţii scenice, care conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Exemplu 1

Casa de la Snagov a sculptorului Crudu. Un hol mare. [...]
MANOLE (singur, s-a prăbușit într-un fotoliu cu schițele risipite lângă el. După o clipă se apleacă cu greu și începe să le strângă. Și le așază pe genunchi, trecându-și palma peste ele cu un gest de mângâiere. Apoi se ridică brusc, scrâșnind cu furie.): Idiotule! Idiotule! (Și pe această invectivă*, deschide larg ușile atelierului. Îl vedem apucând un ciocan și o daltă. Apoi dispare din ochii noștri; prin geamul mat îi vedem bine silueta, lângă un bloc uriaș de piatră. Ridică ciocanul și lovește, o dată, de două ori, de trei ori. Apoi, ciocanul îi cade din mână. Reintră în scenă descompus, cu mâna pe inimă. Se târăște până la fotoliu. E țeapăn, respiră greu.) MANOLE: N-o să mai pot lucra niciodată. Niciodată... (Din interior apare Cristina.) CRISTINA: M-a trimis mama... (Dar, când îl vede mai bine, rămâne împietrită, speriată. Tăcere. Manole ridică ochii spre ea și o privește un timp, care pare nesfârșit.)

de Horia Lovinescu, Moartea unui artist

Notațiile autorului din fragmentul dat sunt esențiale pentru înțelegerea și punerea în scenă a operei dramatice "Moartea unui artist" de Horia Lovinescu. Acestea oferă detalii importante despre spațiul acțiunii, gestica și comportamentul personajelor, contribuind la conturarea atmosferei și la caracterizarea directă a lui Manole. Autorul folosește notațiile pentru a sublinia starea disperată a sculptorului, evidențiind schițele risipite, gesturile de mângâiere și furie, precum și momentul dramatic în care Manole își dă seama că nu va mai putea lucra niciodată. Aceste indicații scenice sunt cruciale pentru regizor și actori în procesul de transpunere a textului pe scenă, oferind detalii esențiale pentru interpretarea personajelor și a atmosferei dramei.

Exemplu 2

ACTUL I
Interiorul unei cârciume, clădite cu grinzi de lemn. [...] la mijloc, ușa de la intrare; la stânga, fereastră mare și prăvălie cu oblon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși care dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul* beciului și o ușă care dă în celar*. La stânga, în față, o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.
SCENA I
DRAGOMIR, GHEORGHE și ANCA
Toți trei stau împrejurul mesei pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ține o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămașă.
GHEORGHE: E greu să scape, firește... dar se-ntâmplă... Așa fac mai toți câți scapă: dintru-ntâi s-arată pocăiți, se prefac proști, se dau cu binișorul și, odată, când le vine bine, p-aici ți-e drumul...
DRAGOMIR: Adică și ăsta era șiret... se prefăcea... (Zâmbind.) Am înțeles.

de I. L. Caragiale, Năpasta

Notațiile autorului din fragmentul dat din "Năpasta" de I. L. Caragiale îndeplinesc un rol complex în amplificarea mesajului dramatic. Ele nu se rezumă doar la descrierea spațiului, ci adaugă substanță și nuanțe interpretării personajelor și a acțiunii.
De exemplu, în timp ce Gheorghe discută despre oamenii care încearcă să scape de necazuri, notațiile evidențiază zâmbetul lui Dragomir. Acest detaliu gestual oferă o perspectivă asupra tonului discuției, sugerând că subiectul este tratat mai degrabă ca o anecdotă. Astfel, notațiile autorului devin un instrument subtil pentru a influența interpretarea actorilor și pentru a comunica nuanțe de emoție și tonalitate în cadrul scenei dramatice.

Exemplu 3

ACTUL I
În întuneric crește lumina unui felinar, pe o stradă liniștită și departe de centrul orașului mare și frumos.
Afară, firește, e un început vremelnic, dar cuminte de iarnă, pentru că – prin fereastră – se văd, în lumina felinarului, cum cad fulgi mari de zăpadă. Poate să treacă pe stradă un automobil sau să se audă glasul în fugă al unui vânzător de ziare de după-amiază. Un ceasornic de edificiu undeva, în apropiere sau o pendulă, în casă, anunță ora opt. Ușa din ultimul plan a fost deschisă și în antreu e aprinsă lumina.
Ion, care a venit de afară, își dezbracă și pune paltonul – odată cu pălăria, după ce i-a scuturat zăpada de pe boruri – în cuier. În urmă intră în scenă, atent să nu facă zgomot, caută o clipă comutatorul și, după ce l-a întors, tot așa de atent pornește în vârful picioarelor spre camera lui, care e în stânga primului plan. Omul are un patefon în mână și câteva plăci abia atunci cumpărate de la magazin și – din nefericire pentru el – a uitat să-și lase galoșii, plini de lapovița de pe străzi, în antreu. [...]
SCENA I
ION, FROSA
În trecere, atent cum merge să nu facă zgomot, Ion lovește, cu patefonul, mescioara de sub panoplie. [...] A încremenit așa, speriat și în egală măsură îndurerat, cu ochii la plăcile de sub picioare și cu mâna pe vasul de pe mescioară. FROSA (i se aude glasul, din camera stăpânei): Ce-i, cine-i acolo? (Privește în scenă, după o clipă, numai capul scos prin deschizătura ușii. Speriată la început, are acum un gest de liniștire, dar și de ciudă că și-a făcut spaimă din întuneric.)

de George Mihail-Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda

Notațiile autorului în fragmentul dat din "Idolul și Ion Anapoda" de George Mihail-Zamfirescu îndeplinesc un rol esențial în crearea atmosferei și în conturarea acțiunii dramatice. Descrierea detaliată a decorului, inclusiv a elementelor de luminozitate, vreme și sunete de fundal, contribuie la stabilirea unei imagini vii a scenei.
Autorul utilizează notațiile pentru a sublinia contrastul dintre exteriorul înghețat și liniștit și interiorul iluminat al casei, amplificând astfel impactul momentului în care Ion intră și descoperă că a uitat să-și lase galoșii în antreu.
Detaliile privind gesturile personajelor, precum atenția lui Ion de a nu face zgomot și reacțiile Frosei, sunt esențiale pentru conturarea psihologiei și relațiilor dintre personaje.
În plus, notațiile relevante pentru mișcările și reacțiile personajelor contribuie la dinamica și intensitatea scenei, influențând interpretarea actorilor și percepția publicului asupra evenimentelor dramatice.