Perspectiva narativa este un concept literar prin care se defineste punctul de vedere al naratorului in relatia cu celelalte personaje si cu universul fictional. Caracteristicile fiecarui tip de perspectiva sunt stabilite in functie de un anumit model narativ (traditional, modern postmodern)

 

OBIECTIVA

 

Astfel, in fragmentul citat din opera literara X, de Y, perspectiva narativa este obiectiva (naratorul heterodiegetic). Evenimentele sunt relatate la persoana a treia (citat), iar naratorul are o atitudine detasata fata de intamplarile prezentate (citat neimplicare). Totodata, obiectivitatea este strans legata de omniscienta si de omniprezenta naratorului, ceea ce lasa cititorilor impresia ca destinele personajelor sunt dirijate riguros de o instanta demiurgica (citat sugestiv).

 

Se poate spune ca, la nivel discursiv, prin perspectiva obiectiva se asigura, in proza realista, verosimilitatea evenimentelor "oglindite" (citatul cu oglinda - realism - nu e musai).

 

SUBIECTIVA

 

Astfel, in fragmentul citat din opera literara X, de Y, perspectiva narativa este subiectiva (narator-personaj, deci homodiegetic). Evenimentele sunt relatate la persoana intai, dintr-un punct de vedere unic, neereditabil, de altfel, al personajului care "construieste" subiectiv realitatea (citat). Se poate spune ca naratorul prezinta interpretarea evenimentelor, care se configureaza in functie de oglinzile sale interioare. De exemplu, isi exprima opinia despre ... / sentimentele de ... fata de / provocate de ... (citat).

 

La nivel discursiv, sunt utilizate tehnici analitice / de analiza directe, precum introspectia, monologul interior, confesiunea, specifica prozei psihologice. De exemplu, personajul X mediteaza la ... / isi pune intrebari legate de ... / traieste sentimente de ... (+citate).

 

Asadar, prin perspectiva subiectiva, se asigura autenticitatea evenimentelor, care sunt analizate si interpretate prin raportare la constiinta unui anumit personaj, care este si narator.

Exemplu 1

Perspectiva narativă din "Sărmanul Dionis" de Mihai Eminescu se definește prin obiectivitate, având un narator care dispune de cunoștințe mai ample decât personajele și relatează evenimentele fără a se implica subiectiv. Acest narator este caracterizat de o omnisciență și omniprezență remarcabile, exprimându-se, în mod obișnuit, la persoana a III-a. Exemple precum "El trimisese scrisoarea", "el ceruse dispreț și cerea amor" demonstrează abordarea distantă a naratorului, care se situează în afara acțiunii, funcționând ca un observator neutru al întâmplărilor.

În cadrul acestei perspective narative, se pune accent pe relatarea evenimentelor exterioare, în timp ce trăirile interioare ale personajelor, aspectele afective, sunt prezentate prin intermediul observației comportamentale. Prin expresii precum "Ochii lui se uscau de ardoare și sclipeau cu o bolnavă dorință", naratorul se concentrează pe manifestările externe ale sentimentelor, evitând să pătrundă în sfera intimă a gândurilor sau emoțiilor personajelor.

Această perspectivă narativă, specifică prozei realiste din secolul al XIX-lea, este implicită în text, contribuind la crearea unei reprezentări fidele a realității. În concluzie, analizând argumentele prezentate anterior, putem confirma că perspectiva narativă din fragmentul "Sărmanul Dionis" de Mihai Eminescu este una obiectivă, datorită caracterului veridic al abordării sale.

Exemplu 2

"Radu Comșa, oprit în ușă, îi căuta cu ochii peste mese. Când zări mâna colonelului ridicată, făcu semn că i-a văzut. Era însoțit de un om în haine castanii, vărgate, decolorate pe umeri, cu fața ascunsă de umbra unei panamale* demodate, cu borurile foarte largi.
— E cu un tip! anunță unchiul Pol.
Tonul acestei constatări lămurea îndestul că, după aparență, colonelul îl categorisise printre indivizii de la periferia umanității, care nu prezintă niciun interes pentru neamul Vardarilor.
Tipul voia să se despartă și, din gesturi, se înțelegea că Radu Comșa stăruia să-l târâie după dânsul.
— Dar e domnul Probotă! strigă Mihai, recunoscându-l și sărind de pe scaun. Mă duc să-l aduc!...
Virgil Probotă, coleg de școală și prieten al lui Radu Comșa, dascăl de științe la un liceu din Capitală, fusese, ca student, preceptorul* Luminiței și al lui Mihai. Cu toată sarcina ingrată de a iniția doi copii răsfățați în tainele trigonometriei, în legile lui Newton și paragrafele lui Tacit, lăsase foștilor elevi amintirea unui om cu multe ciudățenii și stângăcii, amuzant de deformat, până la pedanterie, de învățătură, dar de o largă înțelegere și de o pasionată dragoste a cărților."
de Cezar Petrescu, Intunecare

Perspectiva narativă în fragmentul extrait din opera "Întunecare" de Cezar Petrescu este obiectivă, evidențiind un narator heterodiegetic și extradiegetic. Naratorul se prezintă ca un observator neimplicat în acțiune, prezentând evenimentele la persoana a III-a, fără să ofere acces la gândurile sau sentimentele personajelor.
Fragmentul ilustrează un narator omniscient și omniprezent, reflectat prin utilizarea verbelor la persoana a III-a, cum ar fi "zări," "făcu," "anunță". Aceasta sugerează că naratorul are o cunoaștere detaliată a întâmplărilor și prezintă evenimentele dintr-o perspectivă „din spate”. Focalizarea zero a naratorului oferă cititorului o privire detasată și imparțială asupra scenei, fără implicarea subiectivă a naratorului.
În stilul său obiectiv, naratorul relatează informațiile despre personaje și acțiuni fără a adăuga interpretări sau emoții personale, menținând un ton neutru. Această perspectivă obiectivă contribuie la crearea unei atmosfere imparțiale și a unei relatări echidistante față de evenimentele descrise în fragment.
Astfel, în ceea ce privește perspectiva narativă, fragmentul oferă o viziune clară și obiectivă asupra întâmplărilor, cu naratorul fiind un observator detasat, iar acțiunile și detaliile prezentate fără intervenție subiectivă.

Exemplu 3

Dafina ședea neclintită, cu mâinile în poală pe ziarul împăturit frumos, privind la bolnavul care zăcea cu brațele întinse peste învelitoarea albă, capul înfășurat într-un pansament alb din care i se vedea numai fața de ceară, vârstată* cu trei linii negre paralele – sprâncenele, genele și mustățile. Pleoapele-i închise păreau niște pete violete, iar buzele cărnoase erau atât de palide că de-abia li se deosebeau marginile. [...]
Atunci Toma Novac ridică pleoapele ca și când s-ar fi trezit dintr-un somn fără visuri. O durere uniformă îi înfășura tot corpul. Lumina moale îi ustura ochii mari negri, cu o lucire stranie, cu bulbii roșii ca înecați în sânge. Văzu întâi pendula dintre ferestre; limba se legăna rar, greoi, fără zgomot, iar cadranul părea spălăcit de nu putea distinge nici cifrele, nici minutarele. Dedesubt însă, pe calendarul de perete, citi ușor un șapte negru arab și un altul roșu roman.
„Ciudat calendar!” îi trecu prin minte. „Și luna e scrisă cu cifre... N-am mai pomenit...”
Și numaidecât își zise, parc-ar fi vrut să-și controleze luciditatea:
„Ziua a șaptea din luna a șaptea... Coincidență!... Care-i luna a șaptea?”

de Liviu Rebreanu, Adam și Eva

Fragmentul din "Adam și Eva" de Liviu Rebreanu prezintă perspectiva narativă la persoana a III-a. Naratorul oferă o privire detaliată asupra scenei, concentrându-se pe descrierea bolnavului și a mediului înconjurător. Prezentând evenimentele într-un mod obiectiv, naratorul nu dezvăluie gândurile personajelor, menținând o distanță imparțială. Detaliile vivid descrise, precum aspectul palid al bolnavului și observațiile acestuia, creează o atmosferă intensă. Stilul narativ se concentrează pe prezentarea clară a stării de sănătate a personajului, iar limbajul literar detaliat adaugă profunzime relatării.
Redactarea respectă limbajul literar și evidențiază logica în înlănțuirea detaliilor, contribuind la o descriere coerentă și captivantă a momentului prezentat în fragment. Este important să subliniem că fragmentul este redat dintr-o perspectivă narativă obiectivă. Naratorul adoptă o abordare imparțială și neutră, focalizându-se pe aspectele exterioare ale scenei și evitând expunerea gândurilor sau sentimentelor personajelor. Aceasta contribuie la crearea unei imagini clare și coerente, menținând în același timp o distanță subiectivă în relatare.